In Corsica à ghjorni d’oghje più nimu si dice
francese ma tutti i particianti di a Francia si
dìcenu « republicani ».
Ma eiu li dumandu “chì repùblica” ? Una forse di
sse repùbliche di u Nordu di l’Auropa o a nostra ?
O ancu di una di sse munarchìe chì, da u puntu di
vista di a demucrazìa o ancu di u rispettu di i diritti
di l’omu, hanu più lezziò à dacci chè à piglianne
in Francia ?
À tutti ssi Republicani li pare chì a Francia aghja
sempre campatu sottu à tiranìe è chì di colpu, in un
ghjornu solu, u lume di a Libertà si sia accesu cume
un lampu, à tempu pigliata a Bastiglia. È puru a realità
fubbe altra s’omu cerca à arricurdassi di tutti i
strazii vissuti da e pupulazioni chì campàvanu
nantu à u territoriu francese. A presa di a Bastiglia
ùn fubbe mancu à pena a rivolta d’un pòpulu sanu
contra à l’inghjustizia nè menu a vuluntà di lampà
fora un rè è un sistema di guvernu incarnizatu da un
rè. Fubbe una manifestazione chì hubbe un risultatu
incridìbule. Una mansa di disgraziati, mossi per
u più da a fame, si chjappò una furterezza chì ùn
fubbe mancu tantu difesa. Chì dopu, certi àghjanu
circatu à fanne un attu di grande impurtanza, ùn si
pò, hè certa, mette in dùbbitu nè menu ch’elli
àghjanu riesciutu à fanne u principiu d’un regime di
libertà. È cusì chì dopu, sùbbitu dopu, i privileghji
fùbbenu scacciati è ci ne rallegremu. Ma solu i privileghji
chì tuccàvanu à i diritti nubbiliarii fùbbenu
ghjittati perchì à u dirittu di pruprietà ùn ci si tuccò.
Diu ne guardi ! è u dirittu di pruprietà fù ancu scrittu
ind’a Custituzione ! è u 14 di lugliu diventò a
festa naziunale. Certi hanu ancu dettu ch’ella era
quessa una rivolta burghese.
Mancu quattòrdeci anni dopu, a Repùblica fubbe
lampata à gambe à l’aria da un certu Bonaparte chì
diventò cusì Napuleone u Primu è quessa si fece, ci
vole à arricurdalla, cun l’allegrezza di un pòpulu
chì avia troppu suffertu da l’inghjustizie è da a
miseria.
A gloriosa repùblica ùn avìa duratu tantu, una quindecina
d’anni mancu. Ma chì si era passatu in ssa
quindecina d’anni ? Pochi affari per dà felicità è
pane à u Pòpulu. I dirigianti chì si èranu fatti vede
divoti per u bè di u pòpulu, si battìanu avà per u
putere : un regime succedìa à l’altru senza chì el
diàvule pudìssine scegliu u peghju. Ci fùbbenu dinò
omi di virtù frà quessi ma u putere pudìa ancu cullalli
in capu : ci fubbe ancu un certu Robespierre, da
a so vuluntà di duminà tuttu per fà a felicità di un
populu sanu, si mutò ellu in orcu sanguinariu.
Detagliu : l’avìanu cugnumatu “l’incorruptible”
cume s’ellu fussi statu un segnu per distìnguelu da
l’altri, tutti l’altri chì èranu currotti. In ssu mentre i
carrughji di e cità ribumbàvanu da a mane à a sera
da e campanelle chi segnalàvanu e carrette carche à
ghjente ch’omu purtava à u macellu. Era u tempu,
pocu demucràticu, di u terrore. Sùbbitu dopu, u
Direttoriu si segnalò cù una curruzzione generalizata.
(a sèguita venerà)
Francescu Maria PERFETTINI