Ind’u 1729, a Corsica era guvernata da Gènuva dapoi quattru sèculi è forse chì qualchì cullaburatore corsu pudia crèdesi autorizatu à lampà :
“A Corsica hè oramai genuvese è quessa per u sempre !”
U bilanciu era bellìssimu : l’amministrazione di l’ìsula, a banca, l’altu cleru, a magistratura, u grande cummerciu, e ligne marìtime, e megliu à terre èranu frà mani genuvesi perchì questi dicianu, à chì vulia sente, chì i Corsi èranu crave (capre) bone per fà nunda. Nunda di novu, mi dicerete !
Eppuru a Corsica genuvese ùn ne avia più per tantu. In Bustànicu, un vechjettu ricusò di pagà impòsiti. Gènuva pensò sùbbitu chì a forza puderia assigurà u so prutesu “dirittu”. A-F Lanfranchi, dettu Cardone, era un vechjarellu è Gallo, u capitanu genuvese, volse purtàssilu ind’e càrcere di Bastia. Certi, ancu avà, vòlenu facci crede chì a storia hè fatta da bàzziche è chì Cardone ùn era chè un puverettu sbaiuccatu è degnu di pietà chì circava à prutege e so miserie. Ma l’affare dede nàscita à una lotta chì ùn pigliò fine chè dopu chì i Corsi àghjanu riesciutu à tirà fora i Genuvesi. In realità, era una rivolta chì schiattava perchì l’impòsitu era stìmatu inghjustu è, ancu di più, illeghjìtimu secondu à i patti. Ma i Ghjenuvesi ùn vulianu tene contu di patti firmati cù e crave è più pocu stimàvanu chì e prumesse fatte à crave duvìssinu esse tenute.
S
ebastianu Costa ci conta i fatti chì hanu obbligatu a Repùbblica à neguzià è à signà accordi cun a Corsica. L’Imperiu d’Alemagna ci era dinò postu ch’ellu avia mandatu sullati in Corsica per sustene e prutensioni di u culunizatore è perch’ellu vulia tandu esse u gendarme di l’Auropa. Parechji ùn sò più vultati è cinque centu dòrmenu da tandu ind’u Campu Santu dei Tedeschi di Calinzana.
Ma a Repùbblica, chì tandu era ella chì si chjamava cusì, inchjuccuta cume tutte e putenze culuniali apprufittò di u fattu chì i Corsi avianu depusitatu l’arme per cunvucà à una prutesa cunferenza i quattru principali capi di a revuluzione corsa è imbarcalli nantu à una galera è mètteli sottu chjave ind’una torra di Gènuva.
Di ciò chì hè intravenutu dopu, ne turneremu à parlà.
Francescu Maria PERFETTINI