Tuttu ognunu sà chì l'epica artistica di u baroccu hà
marcatu assai u nostru paese. Basta à vede e nostre
chjese, di e cità è di i paesi, per esse cunvintu di
l'impurtanza di u baroccu in Corsica. Dipoi anni è
anni, i specialisti vanu più luntanu chè issu custattu,
parlendu di un baroccu specificu à l'isula, un
baroccu corsu. Nantu à u pianu architeturale, scrive
Francescu Casta chì issu baroccu corsu hà sappiutu
purtà “la marque visible et parfois originale
d'une église locale rayonnante.” Oghje ghjornu,
l'universitarii corsi travaglianu assai nantu à u nostru
baroccu. Qualchì settimana fà, una giovana circatora
di l'Università di Corsica, Federicca Valery,
dava una cunferenza sopra issu sugettu à a
Cunfraterna di Luri. Hà fattu vede, ind'una dimustrazione
luminosa, chì l'artisti corsi di l'epica ùn sò
stati soli copisti ma chì elli anu creatu un stile è
ancu inflenzatu pittori stranieri. Per indettu, si pò
custattà chè l'artistu genuvese Domenico Piola hà
imitatu u pittore corsu Niculau Castiglioni, senza
esse mai ghjuntu in l'isula ! Ci hè statu una scola
corsa, cumposta di Corsi di ceppu è di furesteri chì
si sò installati quì, è chì ci sò fermati. Issa scola si
distingue soprattuttu incù i temi spessu trattati da i
so pittori. Federicca Valery travaglia nantu à duie
piste : a tematica di u " Moru boia " è quella di u "
santu intercessore ".
U “Moru boia”
In parechje pitture corse di martirii, i sullati rumani
sò rimpiazzati da orientali (Cf. tele di e chjese di
San Damianu, di Tallone…). Si tratta quì di una
riferenza à l'incursione muresche chì eranu numarose,
à l'epica, nantu à u litturale corsu. A lingua
dinù hè stata marcata da ste viulenze : a locuzione
“Razza macumetana !”, impiecata cum'è un'
insulta, testimuneghja di u ricordu lasciatu da issi
Mori chì assaltavanu e marine corse…
U “santu intercessore”
Issu tema, chì rivene assai in le pitture corse di l'età
barocca, ghjè assai interessante, chì u rapportu di i
Corsi incù i “so” santi hè una particularità mintuvata
da i visitori d'eri è d'oghje. Alain Peyrefitte, chì
avia fattu un viaghju di studii in l'isula, scrisse :
“Tout Corbara, en janvier, se rassemblait à
l'église pour la Saint-Antoine. Je demandais au
vieux curé si cet Antoine était l'ermite du désert,
ou Antoine de Padoue.” Ni l'un ni l'autre, me
répondit-il, c'est saint Antoine de Corbara.
“Comme il avait raison ! La Corse retrouvait
sans doute, derrière les patrons des villages, les
divinités locales de l'Antiquité. Le culte chrétien
n'avait pas effacé les cultes pastoraux et paysans
qui l'avaient précédé : il s'était greffé sur eux.”
Di fattu, e chjese custruite “alla moderna”, à
l'épica barocca, ùn sò state dedicate à i santi
“muderni” (s'ellu si pò dì cusì !) cum'è Ignaziu de
Loyola, Francescu Saveriu, o Carlu Borromeo.
Niculau Mattei rimarca " l'énorme permanence des
saints anciens, 60% environ… ". Ci hè ancu - particularità
assai strana - u prufeta ebreu Elia, di u
IXmu seculu nanzu à Ghjesu Cristu !. Si vede quì
a fideltà di i Corsi à i so " vechji " santi, eredi,
cum'ellu a dice Alain Peyrefitte, di e divinità lucale
di l'antichità… Dunque, ùn saremu stunati di
ritruvà i “santi intercessori” nantu à numarose pitture
baroche corse. Avà, permettimuci di cunfruntà,
torna una volta, storia di l'arte è etnolinguistica.
Quandu qualchì sia l'hà corsa brutta, si dice “Ci era
un santu chì precava per ellu !”. Si tratta quì,
senza nisun' dubbitu, di u “santu intercessore” di
e nostre pitture baroche ! Ramintemuci dinù u pruverbiu
“Per via di i santi, s'entre in Paradisu”
Torna u “santu intercessore”…
È u paragone incù i pruverbii stranieri permette di
misura a nostra specificità. U Talianu dice : “Non si
può entrare in Paradiso a dispetto dei santi.”A
forma hè vicina ma u sensu hè sfarente. In quantu à
ellu, u Francese pretende : “Il vaut mieux avoir
affaire à Dieu qu'à ses saints.” Quessu, ghjè propiu
u cuntrariu di u pruverbiu corsu (è ancu, di una
certa manera, a negazione di quelle tele di baroccu
corsu !), ancu sè u sensu usuale, di l'unu è di l'altru,
hè piuttostu metaforicu. U dettu corsu mette in
valore l'idea di mediazione, cusì impurtante in la
sucetà corsa.
L'arte, è a lingua, riflettenu u spiritu d'un populu è
a so manera di participà à u mondu. Di participà à
issu mondu è à quillaltru, quellu ch'ùn si pò tuccà
senza un “santu intercessore” : “Per via di i
santi…”
Ghjuvan Guidu Talamoni